vineri, 22 februarie 2008

BMW prezintă conceptul X5 Vision EfficientDynamics

(click pentru a mări)
Conform sitului CleanGreenCars.co.uk BMW a prezentat un model X5 modificat pentru a prezenta viziunea BMW asupra viioarelor automobile 4x4. Conceptul este cel al unui hibrid motorizat cu un propulsor electric de 20CP împreună cu un turbodiesel de 2 litrii. Deşi noul hibrid este capabil să atingă 100km/h în 8,9 sec emisiile de CO2 sunt reduse de la 272g/km la 172g/km.
Reducerea masivă a emisiilor se datorează motorului electric care deşi are numai 20CP are un cuplu de 210Nm. Pentru comparaţie motorul BMW de 2 litrii, benzină, generează un cuplu maxim de numai 190Nm.
Consumul de combustibil este redus şi prin utilizarea unei cutii de viteze cu 8 rapoarte. Bateria Li-Ion ce propulsează motorul electric este încărcată numai la frânare sau prin intermediul panoului solar. De asemenea aerul condiţionat, servodirecţia electrică, şi pompele lichidului de răcire pot folosi energia generată de panoul solar.
Faptul că nu există modificări fundamentale în construcţia autovehiculului poate însemna că foarte curând automobilele de serie vor beneficia de aceste îmbunătăţiri.

joi, 21 februarie 2008

Marşul bicicliştilor - februarie

marți, 19 februarie 2008

Anglia: casele noi nu vor mai genera CO2

Foto: Wikipedia.

Anglia preia conducerea şi în domeniul construcţiei de locuinţe autonome din punct de vedere energetic. Au fost adoptate noi reglementări legislative ce vor intra treptat în vigoare în următorii ani. Începând cu 2016 toate noile locuinţe vor avea zero-emisii de CO2 pentru asigurarea încălzirii, a apei calde, a răcirii, ventilării şi iluminării. Aceasta corespunde nivelului 5 din 6 din Codul pentru Locuinţe Autonome.
Codul pentru Locuinţe Autonome introduce o clasificare a locuinţelor pe 6 nivele, nivelul 0 fiind cel utilizat azi pentru construcţii. Nivelul 1 include o creştere de 10% a eficienţei energetice. Nivelul 6 obliga la zero-emisii de CO2 pentru toată energia folosită de o locuinţă. Următorii paşi de creştere a eficienţei vor fi de 25% şi 44%, urmând a intra în vigoare din 2010, respectiv 2013.
Nivelul 1, introdus ca opţional din aprilie 2007, va deveni obligatoriu începând cu aprilie 2008.
O iniţiativă asemănătoare este discutată în statul american California.

sâmbătă, 16 februarie 2008

Construcţia staţiunii din Padiş s-a oprit


Proiectul staţiunii turistice ce avea să fie realizat în zona specială de conservare a Parcului Naţional Apuseni nu a primit avizul Consiliului Consultativ de Administrare al Parcului Natural Apuseni (PNA). De asemenea ieri, 15 februarie 2008, proiectul a fost respins şi de Consiliul Ştiinţific al PNA întrunit la Băile Felix.
Prin proiectul respins se dorea construirea unei staţiuni cu o capacitate de 3000 de locuri şi a unei pârtii de schi cu lungimea de 12 km. Toate acestea urmau să fie construite în zona Padiş-Lazuri, zonă specială de conservare din cadrul PNA. Proiectul a fost contestat de mai multe organizaţii ecologiste, speologice, Asociatia Rangerilor din Romania şi National Geographic Romania. Principalele elemente contestate au fost protejarea valorilor naturale, impactul numărului mare de turişti şi efectele negative asupra populaţiei locale.

joi, 14 februarie 2008

Ora Pământului


  În 29 martie 2008, la ora locală 20:00 oraşe de pe tot globul îşi vor stinge luminile pentru o oră în încercarea de a atrage atenţia asupra problemei încălzirii globale.
Ajutaţi la promovarea Zilei Pământului şi postaţi acest logo pe situl dumneavoastră.
Daţi click pe logo pentru mai multe detalii.

Aurul nu se va extrage cu cianură

Foto: Frătean Traian

Proiectul de lege, iniţiat de senaturii Gheorghe Funar şi György Frunda, prin care se interzice folosirea tehnologiilor pe bază de cianuri a primit azi aviz favorabil din partea comisiei parlamentare pentru industrii şi servicii.
Cianurile considerate toxice şi periculoase pentru mediu au fost interzise începând cu anii 90 în majoritatea ţărilor europene. După adoptare această lege va influenţa în mod direct proiectul de exploatare al aurului de la Roşia Montană.

 
eXTReMe Tracker