sâmbătă, 21 aprilie 2007

Google ar putea economisi 40,5 gigawaţi-oră

EcoIron a realizat un calcul care demonstrează că Google ar putea economisi energie electrică prin schimbarea culorii fundalului paginii principale. 40,5 GWh pe an prin schimbarea fundalului din alb în negru.
Un monitor CRT consumă 75W la afişarea unei pagini albe sau 59W la afişarea unei pagini cu fundal negru. Datele pot fi verificate pe situl Departamentului Energiei SUA.
În februarie 2004, Google avea 2.5 miliarde de accesări zilnic. Presupunând că rezultatele fiecărei căutări sunt afişate în medie timp de 10 secunde pagina cu fundal alb e afişată timp de 7 milioane ore zilnic. Prin trecerea la o pagină cu fundal negru s-ar economisi 111MWh zilnic. Timp de un an economia de energie electrică ar fi de 40,5GWh.

Google Negru.

duminică, 15 aprilie 2007

Politica UE nesusţinută de noile state membre

Conform unui comunicat de presă transmis de Bankwatch, Polonia intenţionează creşterea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 30% până în 2013. Aceasta intră în contradicţie cu politica Uniunii Europene de ca reduce emisia de gaze cu efect de seră cu 20% până la 30%.
Din fondurile europene acordate Poloniei pentru sectorul transporturilor 53% au fost alocate şoselelor şi autostrăzilor, care vor duce la creşterea emisiei de gaze cu efect de seră. Doar 30% va fi cheltuit pentru căi ferate şi abia 10% pentru transport urban.
Raportul ONG-urilor arată că politica noilor membri UE din centrul şi estul Europei nu este în acord cu politica comunitară. Ungaria şi Polonia au cel mai slab scor la eficienţa energetică în timp ce România, Slovacia, Lituania şi Slovenia stau cel mai slab la transportul urban nepoluant.

luni, 9 aprilie 2007

Formula 1 - sezonul 2009



Foto: wikipedia.org


FIA a publicat regulamentul tehnic pentru sezonul competiţional 2009.
Pe lângă schimbările caroseriei, greutăţii autovehiculului şi a dimensiunilor cauciucurilor documentul include detaliile unui "Sistem de recuperare a energiei cinetice" (KERS - Kinetic Energy Recovery System). KERS este un dispozitiv de frânare regenerativă ce recuperează o parte din energia de frânare. Această energie, care în mod normal este disipată sub formă de căldură, este înmagazinată într-un acumulator sau supercapacitor şi poate fi folosită la accelerări ulterioare. Prin utilizarea unui dispozitiv KERS constructorilor li se va permite sporirea puterii monoposturilor cu 81 CP.

XPrize


Foto: wikipedia.org

Fundaţia XPrize, cea care a impulsionai inovaţia oferind 10 milioane $ pentru prima navă spaţială privată care a transportat oameni în spaţiul cosmic, a anunţat că va stabili un premiu similar pentru primul automobil ce va consuma mai puţin de 2,35l/100km (100 mpg).
Competiţia are rolul de a impulsiona inovaţia în acest domeniu, după cum spunea Mark Goodstein, directorul executiv al fundaţiei: "Invităm cele mai strălucite minţi ale omenirii să privescă spre această competiţie de înalt calibru într-un fel care să aibă impact asupra generaţiilor următoare".
Automobilele ce participă la această competiţie, pe lângă îndeplinirea condiţiilor tehnice, trebuie să fie atrăgătoare pentru cumpărători şi uşor de produs în serie mare.

vineri, 6 aprilie 2007

Panourile solare în evolutie

Cercetătorii de la Universitatea Massey din Noua Zeelandă au realizat un nou tip de panou solar ce funcţionează în zone cu lumină putină, chiar şi în zilele noroase. Procesul de producere al acestor panouri solare, bazate pe dioxid de titaniu, dăunează mai puţin mediului iar costul scade la o zecime din costul actual.

 
eXTReMe Tracker