luni, 27 august 2007

Numele tău la Formula 1


Ai dorit ca numele tău să apară pe o maşină de Formula 1? Din sezonul 2007 acest lucru este posibil. Echipa Honda Racing F1 a renunţat la sponsori şi la reclame pentru a atrage atenţia asupra problemelor Pământului. Monopostul ce va concura în noul sezon va avea desenată o imagine a planetei formată din semnăturile a mii de oameni ce doresc să atragă atenţia asupra încălzirii climei. Dacă doreşti să tragi un semnal de alarmă dă click aici.

Enel investeşte 300 mil. € în energie solară


Compania italiană Enel va investi 300 milioane de euro în domeniul energiei solare. Investiţia ce se va desfăşura până în anul 2010 face parte din Planul de Mediu al Enel, prezentat la sfârşitul anului 2006.
Cantiatatea de energie generată va fi de 35MW, suficient pentru un oraş cu 20.000 de locuitori. De asemenea se va preveni eliberarea în atmosferă a 30.000 tone de dioxid de carbon. (Sursa: TMC).

duminică, 26 august 2007

Primă ţară "verde"



Vaticanul a devenit primul stat fără emisii de gaze cu efect de seră. Aceasta s-a realizat prin acordul între Statul Vatican şi KlimaFa semnat la San Francisco în 12 iulie anul acesta. Neutralitatea emisiilor se realizează printr-un proiect de reîmpădurire realizat de KlimaFa şi finanţat de Vatican. O zonă a Parcului Naţional Bükk din Ungaria va fi reîmpădurită contribuind la absorbţia gazelor cu efect de seră în cantitate egală cu gazele emise de Statul Vatican pe parcursul unui an.
Eminenţa Sa Cardinalul Paul Poupard în cursul ceremoniei a declarat: "După cum Sfântul Părinte, Papa Benedict XVI, a delarat recent, comunitatea internaţională trebuie să respecte şi să încurajeze o «Cultură Verde» caracterizată de valori etice. Cartea Genezei ne spune despre un început în care Dumnezeu l-a aşezat pe om ca gardian peste pământ pentru a-l face roditor. Când omul uită că este un servitor credincios al acestui pământ acesta se transformă într-un deşert ce ameninţ supravieţuirea a ceea ce este creat ..."
Poziţia Papei Benedict XVI întăreşte preocupările Vaticanului asupra mediului exprimate de Papa Ioan Paul II în Planul pentru noul Mileniu (2001): "Cum să putem rămâne indiferenţi faţa de o criză ecologică care face ca suprafeţe mari din planeta noastră să devină nelocuibile?". Poziţia a fost întărită şi de Cardinalul Renato Raffaele Martino, conducătorul Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi pace "În privinţa mediului ... citiţi Geneza ... Omul trebuie sa cultive şi păzească Creaţia lui Dumnezeu."
Iniţiativa Vaticanului a fost comentată de Russ George, CEO Planktos ca fiind o soluţie pentru problemele legate de schimbarea climei. Această soluţie este complementată de eficienţa energetică şi folosirea energiei solare, ambele fiind folosite de Statul Vatican.

marți, 21 august 2007

Hibrid sau nu?


Deşi automobilele hibride precum Toyota Prius sau Honda Civic sunt considerate ca cele mai ecologice automobile nu este întocmai aşa. Conform Departamentului de Energie a SUA avem următoarele măsurători ale consumului de combustibil:
VW Touareg diesel: 15,7 l/100km URBAN
Toyota Prius Hibrid : 5l/100km URBAN
Audi A2: 4,5l/100km URBAN şi 2,46l/100km EXTRAURBAN

Consumul redus al modelului A2 se reflectă şi în emisia foarte scăzută de gaze cu efect de seră: 81g/km. Conform standardelor în vigoare cele mai eficiente automobile emit 120g/km, un automobil mediu cu motor EURO4 emite în jurul a 170g/km iar un automobil sport poate emite până la 500g/km.
În spatele consumului redus stă folosirea materialelor mai uşoare (şasiu din aluminiu) şi designul aerodinamic.

 
eXTReMe Tracker