sâmbătă, 16 februarie 2008

Construcţia staţiunii din Padiş s-a oprit


Proiectul staţiunii turistice ce avea să fie realizat în zona specială de conservare a Parcului Naţional Apuseni nu a primit avizul Consiliului Consultativ de Administrare al Parcului Natural Apuseni (PNA). De asemenea ieri, 15 februarie 2008, proiectul a fost respins şi de Consiliul Ştiinţific al PNA întrunit la Băile Felix.
Prin proiectul respins se dorea construirea unei staţiuni cu o capacitate de 3000 de locuri şi a unei pârtii de schi cu lungimea de 12 km. Toate acestea urmau să fie construite în zona Padiş-Lazuri, zonă specială de conservare din cadrul PNA. Proiectul a fost contestat de mai multe organizaţii ecologiste, speologice, Asociatia Rangerilor din Romania şi National Geographic Romania. Principalele elemente contestate au fost protejarea valorilor naturale, impactul numărului mare de turişti şi efectele negative asupra populaţiei locale.

joi, 14 februarie 2008

Ora Pământului


  În 29 martie 2008, la ora locală 20:00 oraşe de pe tot globul îşi vor stinge luminile pentru o oră în încercarea de a atrage atenţia asupra problemei încălzirii globale.
Ajutaţi la promovarea Zilei Pământului şi postaţi acest logo pe situl dumneavoastră.
Daţi click pe logo pentru mai multe detalii.

Aurul nu se va extrage cu cianură

Foto: Frătean Traian

Proiectul de lege, iniţiat de senaturii Gheorghe Funar şi György Frunda, prin care se interzice folosirea tehnologiilor pe bază de cianuri a primit azi aviz favorabil din partea comisiei parlamentare pentru industrii şi servicii.
Cianurile considerate toxice şi periculoase pentru mediu au fost interzise începând cu anii 90 în majoritatea ţărilor europene. După adoptare această lege va influenţa în mod direct proiectul de exploatare al aurului de la Roşia Montană.

duminică, 27 ianuarie 2008

Marş al bicicliştilor în Cluj-Napoca

Sâmbătă a avut loc a 5-a ediţie a marşului lunar al bicicliştilor din Cluj-Napoca, Critical Mass. Aproximativ 50 de biciclişti au participat la această ediţie pentru a promova bicicleta ca un mijloc de transport mai sănătos, ecologic şi uşor de folosit în oraşele noastre. Acest marş se desfăşoară în ultima sâmbătă a fiecărei luni, începând cu ora 16.
Pentru mai multe informaţii vizitaţi situl ReacţieÎnLanţ.ro.

luni, 21 ianuarie 2008

Din 2011 Renault va fi electric în Israel

Astăzi la Ierusalim s-a semnat un parteneriat între proiectul Better Place şi Renault-Nissan. Proiectul prevede ca până în 2011 Renault-Nissan să producă în masă autovehicule electrice iar Better Place să construiască o reţea naţională de reîncărcare a acestor autovehicule. De asemenea guvernul israelian va reduce impozitele celor ce folosesc autovehicule electrice. Semnarea acestui parteneriat răspunde cererii de a utiliza surse regenerabile de energie, cerere adresată de guvernul israelian industriei auto.
Poriectul vine cu câteva noutăţi în premieră absolută pe piaţa auto:

  • 100% electric: Autovehiculele Renault vor fi propulsate doar electric, costul de operare fiind echivalent consumului de 1,6 litrii de benzină pentru 100km parcurşi.
  • model de afacere inovativ: deşi autovehiculele se vor afla în proprietatea utilizatorilor, pentru folosirea bateriilor şi pentru reîncărcarea acestora se va plăti o taxă lunară. Acest model este asemănător telefoniei mobile în care consumatorul cumpără un telefon mobil dar pentru a-l folosi plăteşte un abonament lunar.
  • cost de folosire redus: datorită reducerii impozitelor oferită de guvernul israelian până în 2019 şi consumului redus de electricitate costul total de utilizare al unui automobil electric va fi mai mic decât pentru un automobil clasic
  • reţea naţională de reîncărcare: Better Place va crea o reţea naţională de 500.000 e puncte în care vor putea fi schimbate bateriile reîncărcabile. Nissan, în parteneriat cu NEC, a creat o baterie ce răspunde necesităţilor autovehiculelor electrice. Întreaga reţea va fi testată începând cu acest an.

 
eXTReMe Tracker