miercuri, 31 octombrie 2007

WindBelt, o nouă modalitate de a îmblânzi vântul

Citeam pe blogul despre Energie Verde un articol ce descrie o nouă modalitate de a exploata energia eoliană. Centralele eoliene sunt folosite tot mai mult pentru a acoperi necesarul de energie. Marea lor problemă este pericolul ce-l constituie pentru păsările călătoare, acesta fiind şi motivul pentru care aceste centrale sunt puternic contestate. În cazul de mai jos Shawn Frayne prezintă o soluţie de exploatare a energiei eoliene fără a folosi turbine.

Daţi click pe poza de mai jos pentru a urmări explicaţiile:



Sursa de documentare: despre Energie Verde.

vineri, 26 octombrie 2007

Reciclare deșeuri electronice



Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile organizează la nivel național o campanie de colectare a deşeurilor electrice și electronice în data de 3 noiembrie. În plus Primăria Cluj-Napoca organizează acțiuni de colectare a deșeurilor electronice în ultima zi de miercuri a fiecărei luni, următoarea dată fiind miercuri 31 octombrie. De asemenea, înaintea sărbătorilor de iarnă, se organizează acțiuni de colectare a deșeurilor electronice în zilele de 28 noiembrie si 5, 12, 19 și 26 decembrie.

Pentru ca deșeurile electronice să fie colectate corespunzător trebuie doar să le așezați lângă pubelele de gunoi menajer în zilele menţionate mai sus.

sâmbătă, 29 septembrie 2007

În România, mai puţin

Porsche România, împreună cu Ministerul Mediului au anunţat cu mare vâlvă că pentru fiecare automobil Volkswagen vândut vor planta câte un copac. Se pare că au auzit de iniţativa Volkswagen SUA anunţată acum ceva vreme pe acest blog. Doar că filiala americană a constructorului german va planta suficienţi copaci pentru a anula emisiile de CO2 produse de automobil într-un an de funcţionare.
Oricât mă bucur pentru această iniţiativă nu pot să nu remarc că este un simplu exerciţiu de publicitate, aşa cum s-au obişnuit constructorii de automobile în ultima vreme.

sâmbătă, 15 septembrie 2007

Mihaela Rădulescu şi Toyota


Deşi nu e cea mai recentă ştire cred că merită menţionat că Mihaela Rădulescu a devenit posesoarea unui automobil ecologic: o Toyota Prius cu motorizare hibridă benzină-electric.
Mai important decât faptul că o persoană cumpără un automobil ecologic este că o vedetă transmite populaţiei acest tip de mesaj. Să sperăm că vedetele autohtone vor deveni mai atente la modelul transmis populaţiei.

joi, 6 septembrie 2007

Volksvagen spune nu CO2-ului



Carbonfund.org, companie specializată în tranzacţionarea offseturilor de carbon(certificate verzi), a anunţat un parteneriat cu Volkswagen SUA, parteneriat ce aduce o contribuţie semnificativă în lupta contra încălzirii globale. Primul proiect din acest parteneriat este cel mai mare program de tranzacţionare de certificate verzi. Să zicem şi ce se va întâmpla:
Începând cu 1 septembrie 2007 şi până în 2 ianuarie 2008, fiecare autovechiul vândut de Volkswagen va avea anulate emisiile de CO2 pentru primul an de folosire.
Mai concret, Carbonfund.org va neutraliza emisiile CO2 ale acestor automobile prin achiziţionarea şi reîmpădurirea a 455 ha din lunca inferioară a râului
Mississippi. Acest proiect va îndeplini standardele internaţionale de calculare a absorbţiei de CO2 pentru a permite emiterea de certificate verzi ce pot fi tranzacţionate. Certificatele vor fi achiziţionate de Volkswagen pentru a acoperi emisiile medii de CO2 ale automobilelor comercializate pe piaţa americană.
Pentru prima dată vizitatorilor sitului Volkswagen USA le va fi prezentată cantiatea de CO2 emis de fiecare opţiune adăugată automobilului.
Îmi perimit să-l citez pe fostul-viitor preşedinte al SUA Al Gore:
"In America, political will is a renewable resource." (În America, voinţa politică este o resursă neepuizabilă),
mai mult îmi permit chiar să-l parafrazez:
"In America, political will is a renewable resource, with the help of Europe's car manufacturers" (În America, voinţa politică este o resursă neepuizabilă cu ajutorul constructorilor europeni de automobile).

 
eXTReMe Tracker